Nu sunt produse in cos
Acest medicament este disponibil fara prescriptie medicala. Cu toate acestea, este necesar sa utilizati Betadine solutie cutanata, cu atentie, pentru a obtine cele mai bune rezultate.
Compoziție:
Un ml de soluție conține 10 mg de iod activ ca agent dezinfectant și excipienți: glicerină, nonoxynol 9, hidrogenofosfat de disodiu anhidru, acid citric anhidru, hidroxid de sodiu, apă purificată.
Indicații:
Betadine soluție este un agent antiseptic cu spectru larg, acționând împotriva bacteriilor, virusurilor, fungilor și protozoarelor.
Se folosește pentru dezinfecția tegumentelor înaintea injecțiilor, transfuziilor, perfuziilor, recoltării probelor de sânge, biopsiilor; pentru asepsia rănilor, arsurilor tegumentare, dezinfecția preoperatorie a pielii și mucoaselor. De asemenea, poate fi folosită pentru băi preoperatorii (dezinfecția totală sau parțială a pacienților).
Contraindicații:
Tratamentul cu Betadine soluție nu trebuie folosit în caz de hipersensibilitate (alergie) la povidonă, iod sau la oricare dintre excipienții produsului, afecțiuni tiroidiene (hipertiroidism, adenom tiroidian), nou-născuți, în perioada de sarcină și alăptare.
Tratamentul cu Betadine soluție trebuie evitat în caz de dermatită herpetiformă Duhring, insuficiență renală, în timpul tratamentului cu hormoni tiroidieni și înaintea terapiei cu iod radioactiv. Trebuie, de asemenea, evitat la sugari și copii sub 30 de luni.
Reacții adverse:
În caz de hipersensibilitate la iod (alergie), pot să apară iritații ale pielii, care sunt rare și trecătoare.
Mod de administrare:
Betadine soluție se aplică fie ca atare, fie sub formă de diluție 10% sau 1%, în funcție de indicație și zona pe care se aplică:
- aplicarea de Betadine soluție ca atare, pentru dezinfecția pielii intacte înainte de injecții, transfuzii, perfuzii, recoltarea probelor de sânge, puncții, biopsii. Perioada de expunere nu trebuie să fie mai scurtă de 1-2 minute.
- aplicarea de Betadine soluție apoasă 10% (diluată în proporție de 1:10 cu apă) pentru curățarea plăgilor și tratamentul arsurilor tegumentare, pentru dezinfecția mucoaselor și în infecții bacteriene sau fungice ale pielii.
- aplicarea de Betadine soluție apoasă 1% (diluată în proporție de 1:100 cu apă) pentru băile preoperatorii. Pacientul trebuie spălat uniform pe toată suprafața corporală și după o expunere de 2 minute se va clăti cu apă caldă.
Diluarea Betadine soluție trebuie realizată întotdeauna imediat înainte de utilizare; soluțiile diluate nefolosite nu trebuie păstrate. Petele de Betadine soluție pot fi înlăturate de pe haine prin spălare cu apă caldă, iar pentru cele persistente se va folosi soluție de tiosulfat de sodiu.
Precauții:
Spuneți medicului dumneavoastră înainte de a începe tratamentul dacă:
- ați avut o reacție neplăcută la oricare dintre ingredienții enumerați la secțiunea "Ce conține medicamentul dumneavoastră?"
- suferiți de o afecțiune tiroidiană
- sunteți însărcinată sau alăptați
- suferiți de o boală veziculară a pielii (dermatită herpetiformă Duhring)
- suferiți de insuficiență renală
La sugari și copii sub 30 luni produsul se poate folosi numai la indicația medicului, după examinarea funcțională a glandei tiroide.
Formă de prezentare:
Flacon verde ce conține 30 ml, 120 ml, respectiv 1000 ml din soluția dezinfectantă de iod-povidonă.