Nu sunt produse in cos
Suna-ne: 0230 252 856
Luni - Vineri: 08:00 - 18:00
Indicat in tratamentul simptomatic pe termen scurt al simptomelor de raceala si gripa si al frisoanelor, atunci cand sunt insotite de durere de la usoara la moderata si/sau febra, congestie nazala, cu efect expectorant în cazul tusei productive, din piept.
Theraflu raceala si tuse este indicat pentru adulti si adolescenti cu varsta de 16 ani si peste.
Theraflu răceală şi tuse este utilizat pentru tratamentul pe termen scurt al simptomelor răcelii şi gripei şi al frisoanelor. Aceste simptome includ dureri uşoare şi moderate, febră, congestie nazală (nas înfundat) şi tuse productivă, din piept. Theraflu răceală şi tuse trebuie utilizat numai de către adulţi, vârstnici şi adolescenţi cu vârsta de 16 ani şi peste. Theraflu răceală şi tuse trebuie utilizat NUMAI dacă prezentaţi TOATE simptomele următoare: durere şi/sau febră, nas înfundat şi tuse productivă, din piept. Trebuie să vă adresaţi medicului sau farmacistului dacă nu vă simţiţi mai bine sau dacă vă simţiţi mai rău după 3 zile sau dacă tusea este însoţită de febră mare, erupţie trecătoare pe piele sau durere de cap persistentă.
Theraflu răceală şi tuse conţine trei componente active:
- Paracetamol este o substanţă activă care reduce durerea (analgezic) şi scade febra (scade temperatura corpului atunci când aveţi febră).
- Clorhidratul de fenilefrină este un decongestionant nazal. Acesta desfundă nasul înfundat şi vă ajută să respiraţi cu mai multă uşurinţă prin reducerea inflamaţiei de la nivelul sinusurilor.
- Guaifenezina este un expectorant care fluidifică mucozităţile (flegma), ameliorând astfel tusea productivă, din piept.
Compozitie
Paracetamol 500 mg, Clorhidrat de fenilefrina 6,1 mg, Guaifenezină 100 mg
Mod de administrare
Pentru utilizare pe cale orală. Capsulele se înghit întregi, nemestecate, cu o cantitate suficientă de lichid.
Luaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum se descrie în acest prospect sau aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră sau farmacistul. Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur. Doze recomandate Adulţi, vârstnici şi adolescenţi cu vârsta de 16 ani şi peste, cu greutatea de 50 kg şi peste:
- Doza recomandată este de 2 capsule înghiţite cu apă la fiecare 4 - 6 ore, după cum este necesar.
- Nu luaţi mai mult de 6 capsule (3 doze a câte 2 capsule) într-un interval de 24 de ore (corespunzător la 3000 mg de paracetamol, 36,6 mg de clorhidrat de fenilefrină şi 600 mg de guaifenezină).
- Nu utilizaţi mai mult de 3 zile. Spuneţi medicului dumneavoastră dacă după 3 zile simptomele persistă sau se agravează sau dacă tusea este însoţită de febră mare, erupţie trecătoare pe piele sau durere de cap persistentă.